Thursday, March 16, 2017

10 ani de eTwinning în România, 30 de ani de Erasmus+ în Europa

Campania „10 ani de eTwinning în România – 30 de ani de Erasmus+ în Europa”

Centrul Național eTwinning România (Institutul de Științe ale Educației) propune elevilor și cadrelor didactice participante la Acțiune Campania „10 ani de eTwinning în România – 30 de ani de Erasmus+ în Europa”.
In cadrul acestei campanii sunt organizate 2 competiții cu premii:

Competiție pentru elevi și preșcolari

Pentru a participa la această competiție, îi invităm pe micii eTwinneri să creeze un afiș prin care să ilustreze experiența lor în cadrul celor „10 ani de eTwinning în România” și  provocăm grupele de elevi și cadrele didactice care doresc să participe să fie cât mai creative.
În cadrul acestei competiții vor fi acordate 4 premii, unul pentru fiecare nivel de învățământ, pentru 4 elevi/ grupe de elevi și pentru cadrele didactice coordonatoare ale lucrărilor (care trimit produsul final și sunt înscrise pe portalul eTwinning.net) constând în materiale promoționale.
Fișierul (în format doc, jpg, ppt/pptx, pdf) sau link-ul către spațiul online în care este disponibil afișul, va fi trimis de către cadrul didactic coordonator, în perioada 20-31 martie pe adresa concursului, etwinning.ro(@)gmail.com, mesajul având ca subiect „Competiție de primăvară pentru elevi”.
În cazul în care produsul înscris în competiție are mai mulți autori, vă rugăm să precizați în textul e-mail-ului numele tuturor elevilor implicați.
Toate mesajele înscrise în concurs vor cuprinde și informații privind numele cadrului didactic coordonator, numele autorului/autorilor afișelor și denumirea instituției pe care o reprezintă.
Cele mai creative 4 produse/afișe  vor fi premiate cu materiale promoţionale eTwinning pentru fiecare preșcolar/elev implicat și pentru cadrul didactic coordonator.
Criteriile de evaluare vor viza: relevanța activității în raport cu specificul eTwinning, implicarea elevilor, creativitatea, caracterul colaborativ al activității, originalitatea produsului final.

Competiție pentru cadrele didactice „10 ani de eTwinning în România – 30 de ani de Erasmus+ în Europa”.

Cadrele didactice deja înscrise pe platformă sunt invitate să convingă un alt cadru didactic să-și creeze cont eTwinning și să inițieze/deruleze  împreună  un proiect eTwinning național prin care să sărbătorească, prin activități care să-i implice active pe elevi, împlinirea a 10 ani de proiecte europene de colaborare școlară în țara noastră/ ziua eTwinning (9 mai).
Premiile din cadrul acestei competiții care vor consta în:
6 invitații de participare la două seminarii europene de contact ce vor avea loc în perioada 22-24 iunie 2017. Acestea vor fi acordate cadrelor didactice care până la data de 31 martie vor:
– susține înscrierea unui nou cadru didactic în acțiunea eTwinning;
– iniția și trimite spre aprobarea NSS România un proiect eTwinning național alături de cadrul didactic nou înscris, prin intermediul căruia să celebreze cei 10 ani de eTwinning în țara noastră/ 30 de ani de Erasmus+ în Europa;
– completa formularul de înscriere disponibil aici.
6 seturi de materiale promoționale pentru cadrele didactice nou înscrise, parteneri fondatori în proiectele inițiate în cadrul competiției.
Criterii de evaluare:
– originalitatea proiectului înscris;
– ingeniozitatea activităților sau produselor pe care le propune;
– gradul de implicare a elevilor în activitățile planificate;
– complexitatea proiectului și potențialul de colaborare între parteneri;
– integrarea curriculară;
– utilizarea noilor tehnologii.
Condiții de eligibilitate:
– cadrul didactic cu experiență să nu fie implicat în mai mult de 3 proiecte eTwinning active la data trimiterii aplicației;
– cunoașterea limbii engleze, limbă de lucru a seminarului de contact (NSS România își rezervă dreptul de a susține un interviu telefonic în limba engleză cu cadrele didactice selectate);
– cadrul didactic nou înscris să predea într-o altă instituție de învățământ decât cea a partenerului său;
– proiectul de parteneriat  să fie înregistrat pe platformă și aprobat de ambii parteneri până la data de 31.03.2017;
– completarea formularului de înscriere până la data de 31 martie 2017, ora 23:59.
Note
– Pentru toate competițiile, comisia de evaluare va fi formată din reprezentanți  ai NSS România.
– Rezultatele competițiilor vor fi anunțate prin intermediul sitului național eTwinning – www.etwinning.ro – până la data de 14 aprilie 2017.
– În alocarea invitațiilor de participare (competiția pentru cadre didactice) se va avea în vedere distribuția echilibrată rural/ urban.
– În acordarea invitațiilor de participare la evenimentele europene se va respecta condiția conform căreia, un cadru didactic nu poate beneficia  de  mai mult de o finațare europeană eTwinning în 3 ani.
Echipa NSS România dorește mult succes tuturor!

Wednesday, March 8, 2017

Google drive - webinar

În cadrul activităților despre Web 2.0 derulate de ambasadorii eTwinning la nivel european, s-a derulat webinarul destinat prezentării instrumentelor GOOGLE DRIVE.

Monday, March 6, 2017

În cadrul Școlii Altfel, la Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean se derulează activitatea nr. 4 din proiectul „Ia atitudine!”

Proiectul „Ia atitudine!” este inclus în CAERI 2017 (informații despre acesta: http://proiectuleducationaliaatitudine.blogspot.ro/ )

Regulament: 


Regulament sesiune referate from Cimpeanemese

Formular de înscriere: 



Made with Padlet

Reîncepem seria evenimentelor eTwinning Live derulate de ambasadori. Despre GOOGLE DRIVE, de ziua femeii!

Vă așteptăm cu drag la această activitate, desfășurată pe platforma eTwinning, în data de 8 martie 2017, începând cu ora 8.00 (ora României).